X

Pentru a evita mesajele nedorite, veti primi un email de verificare a abonarii.

    Articole din spiritualitate

    "O viaţă lipsită de constientizare/observare nu merită trăită" ~ Socrate

    https://mail.humanitysteam.ro/media/com_jbusinessdirectory/pictures/companies/56/cropped-1619098051.jpeg

    Detalii companie

    Motto: Fie ca toate situaţiile de viaţă cu efecte complicate, prin schimbarea şi obţinerea unui efect simplu, să ne servească progresului sufletului.

    Semnul egal într-o ecuaţie matematică leagă doi termeni.Cei doi termeni ai ecuaţiei îi denumim partea dreaptă şi partea stângă a ecuației. Ecuaţia este cel mai important concept în algebră şi nu numai, chiar a întregii ştiinţe matematice. Ambele părţi ale unei ecuaţii sunt de fapt aceleași. De obicei cea din partea stângă a egalului este element constitutiv complicat şi cea din dreapta este o expresie simplă. Unii oameni funcționează şi se pun în mişcare așa cum e partea stângă, alţii cum e cea din dreapta, dar în ambele cazuri, din unghiul vieții, sunt aceleaşi fapte.
    Activitatea clubului nostru , este adresată celor care caută, doresc să cunoscă lumea universului, tot ce ne înconjoară dintr-un unghi mai puţin abordat. Nu a vedea lumea din interior spre exterior, ci din exterior spre interior. Vibraţia Momentului este un club de autocunoştere. Clubul organizează tabere și retrageri spirituale. Acest club nu aparține unei orientări religioase si nu dorește să devină un cult religios. Moderatorul principal al clubului este Heyokha Győző Gyerő.
    Tip:
    Centru de dezvoltare personala, Comunitate spirituala, Life/Spiritual Coach, Organizator evenimente, Scoala de spiritualitate, Turism spiritual
    Cuvinte cheie:
    Arad

    Rețele sociale